Fotograful David Leventi si-a propus in 2008 sa fotografieze interioarele celebrelor opere din toata lumea. Proiectul se numeste "Bjoerling's Larynx: World Famous Opera Houses" iar fotografiile au fost mai apoi publicate in Culture +Travel, Vanity Fair, etc. Inutil sa spun cata reverie provoaca aceste imagini iubitorului de opera si de muzica clasica in general. Pe langa frumusetea arhitecturala indiscutabila, fotografiile lui Leventi au un surplus - initiatic as spune - acela de a te face sa-ti imaginezi, nu atat concertele, cat starea emotionala pe care fiecare concert de opera conjugat cu frumusetea locului ti-o poate transmite.
Eu o percep ca pe o invitatie la calatorie. O calatorie care promite multe trairi unice...
Palau de la Música Catalana, Barcelona, Spania
Teatrul Bolshoi, Moscova, Rusia
La Fenice, Venetia, Italia
Ateneul Roman, Bucuresti, Romania
Teatrul Mariinsky, St Petersburg, Rusia
Teatro di San Carlo, Napoli, Italia
Opera de Stat, Budapesta, Ungaria
Teatrul
Drottningholm Palace, Stockholm, Suedia
Opera Garnier, Paris, Franta
Opera Bavareza de Stat, Munich, Germania
Opera din Monte Carlo, Monaco
Teatro Municipale, Piacenza, Italia
Royal Opera House, Covent Garden, Londra, Marea Britanie
La Scala, Milano, Italia
Teatro Comunale di Bologna, Italia
Teatro Olimpico, Vicenza, Italia
Metropolitan Opera House, New York, USA
Opera Amargosa, Death Valley Junction, California, USA
Pentru mine, muzica lui Wagner in general, si muzica din Tristan si Isolda in special, reprezinta unul din momentele extrem de rare in care sacrul se releva cu adevarat in muzica. Si se releva, nu prin patosul luteran al eroismului religios ca-n Pasiunile dupa Matei de Bach, ci intr-un limbaj care imi este mult mai accesibil, limbajul iubirii intre doi oameni - Tristan si Isolda, un barbat si o femeie, iar puterea lui Wagner rezida nu neaparat in construirea de caractere, ci mai degraba in puterea coplesitoare a muzicii insasi de a sugera aceasta dragoste si a o instaura ca un fapt evident, dincolo de nevoia oricaror altor argumente (muzico)logice.
Festivalul „Zilele Lipatti” vă invită pe 2 decembrie, ora 16:00 la
Ateneul Român pentru un maraton pianistic: o serie de recitaluri ce va
aduce în faţa publicului atât tineri pianişti aflaţi în ascensiune
profesională – Andrei Licareţ şi Mihai Ritivoiu, cât şi nume consacrate
ale pianisticii internaţionale – Nikolai Lugansky din Rusia şi Alfredo
Perl din Chile. Evenimentul muzical este dedicat memoriei Mihaelei
Ursuleasa, pianista română trecută recent în eternitate la 33 de ani,
aceeaşi vârstă ca şi Dinu Lipatti.
Programul este următorul:
Ora 16.00 Alfredo Perl Beethoven, Sonate Nr. 17 d-Moll op. 31/ 2 ´´Der Sturm´´
Schumann, Faschingsschwank aus Wien op. 26
Ravel, Miroirs: Une barque sur l´océan; Alborada del gracioso
Mihai Ritivoiu Enescu, Sonate no.1 op.24 in f sharp minor
Schumann, Carnaval op.9
Andrei Licareţ Bach, Partite no. 6 in e minor
Lipatti, Nocturne in f sharp minor
Chopin, Sonata no 3 in b minor
Ora 21.00
Nikolai Lugansky Janacek, V mlhách (In the Mists)
Liszt, Vallee d’Obermann from Années de Pélérinage, Première année: Suisse
Liszt, Les jeux d’eaux à la Villa d’Este from Années de Pélérinage, Troisième année
Liszt, Isolde’s Liebestod, S.447
Rachmaninoff, Sonata for Piano No. 1, Op. 28
Biletele se gasesc la Casa de bilete
a Ateneului Roman, str. Franklin, nr.2-4. ora 16.00 - Alfredo Perl, Andrei Licaret, Mihai Ritivoiu - 100 RON ora 21.00 - Nikolai Lugansky - 150 RON Bilet valabil la cele doua recitaluri - 200 RON
Cu totii am auzit, macar in treacat, de marele Leonard Bernstein. Compozitor si dirijor american devenit celebru in toata lumea, fiind considerat primul dirijor american de talie internationala.
Mai putin ii cunosc insa activitatea de "profesor" de muzica clasica pe care a desfasurat-o intre anii 1958- 1972, la postul de televiziune CBS. Este vorba de o serie de 53 de episoade intitulate "Young people's concerts" care au facut deliciul atator adolescenti si nu numai in anii 60. In aceste episoade Bernstein explica muzica clasica , marile capodopere-pe intelesul oricui cu ajutorul exemplelor concrete interpretate de Orchestra Filarmonicii din New York.
Imi amintesc si acum cum, in copilarie, ascultam povestile lui Bernstein despre muzica si cum, prin modul de a povesti (era un orator excelent, foarte apropiat de tineri) te facea sa vrei sa asculti din nou ceea ce tocmai ti-aexplicat. Pentru ca dintr-o data avea un sens, dintr-o data nu iti mai era straina piesa, si, automat, vroiai sa aflii mai multe despre ea, sa o asculti din nou in lumina povestilor si anecdotelor lui Bernstein.
Asa am luat cunostinta cu Beethoven, Mahler, Stravinski, Sibelius...
Se pare ca din primavara lui 2013, NBC vrea sa reitereze aceasta serie. Inca nu se stie cu cine. Sper din suflet sa gaseasca o personalitata la fel de carismatica. Poate astfel, peste 10 ani, tinerii si adolescentii de azi vor asculta muzica clasica amintindu-si povestile spuse candva, la televizor...
Dau mai jos, una din primele sale emisiuni "Humor in Music".
Pentru cei pasionati, exista un DVD cu toate emisiunile:
http://www.amazon.com/Leonard-Bernstein-Peoples-Concerts-Philharmonic/dp/B0002S641O
Marti, 27 noiembrie 2012, la ora 20.00, Emil Bazga ne pregateste un eveniment insolit: un concert care imbina muzica clasica si jazzul. Printre invitati se numara Diana Bucur, Adrian Petrescu si Jazz Quartet
din New York (David Baron, Xavier Davis, Mark Whitfield Jr.).
In program :
Concertul pentru trompeta in D major de G.Torelli
Cantata nr 51 pentru trompeta si soprana (Diana Bucur) de J.S. Bach
Concertul pentru oboi de A. Marcello
G. Gershwin
C. Porumbescu
N. Rota
A. C. Jobim
Emil Bîzgă a colaborat cu Ray Charles, Vladimir Cozma, Tony Bennett si multi altii.
Biletele pot fi achizitionate online de pe www.fromclassictojazz.ro sau
direct de la organizatori prin Ştefana Mireţ,
stefana@fromclassictojazz.ro
Semnalez aparitia cartii lui Oleg Garaz, "Muzica si sensul sincretic al nostalgiei" la editura “Casa Cartii de Stiinta” (Cluj) in 2011.
Cartea, printre altele, trateaza tema sincretismului muzical (a se intelege amestec, hibrid cultural) in postmodernitate si reprezentarea canonica a muzicii de-a lungul timpului. Tema, este anuntata inca de la primele randuri din Introducere:
Care ar fi relevanţa recurgerii la ideea, conceptul şi fenomenul sincretismului în condiţiile postmodernităţii târzii în care trăim? Care ar fi acel spor cognitiv pe care l-am putea obţine prin abordarea sincreticului
drept grilă de lectură atât a fenomenelor artistico-culturale ale
contemporaneităţii, cât şi plonjând de-a lungul verticalei istorice?
Care ar fi utilitatea acelor transparenţe şi energii de focalizare pe
care le-ar oferi-o "lentila" principiului sincretic în
înţelegerea şi organizarea datelor atât de dispersate şi eterogene pe
care ni le oferă un şir practic infinit de manuale, tratate, teze şi,
important, istorii (!) ale fenomenului artistic-cultural, şi în special
ale fenomenului muzical?
Am copiat mai jos un pasaj din capitolul 3 care va va trezi, sper, interesul pentru aceasta incursiune in istoria muzicii:
3. Modele de evoluţie şi multiplicare a "referentului nostalgic"
3.1. Renaşterea ca "axă" de simetrie culturală şi "epicentru" generativ al culturii europene moderne: între sincretismul nonreferenţial şi sintezele hiperreferenţiale
Specificul modelului renascentist al realizării "referentului
nostalgic", în special pe linia recuperării muzical-dramatice a
Antichităţii, impune Renaşterea[1]
drept "epicentru", moment "de simetrie" sau moment incipient în
articularea structurii de "referent nostalgic" în ansamblul epocilor
culturale ale Europei şi al evoluţiei acestora. Aruncând o privire
"înapoi" în timp, epocile culturii europene vădesc o surprinzătoare
lipsă a vreunui "referent nostalgic" cultural. Nu poate fi vorba despre
un "referent nostalgic" în Evul Mediu, cu atât mai puţin în Antichitate
sau, mai mult, în cadrul culturilor primitive, practicante ale magiei.
Acest grup cultural trihotomic se structurează şi el într-o simetrie
faţă de epoca Antichităţii. Aplicând accepţia tradiţională a noţiunii şi
conceptului de "cultură", societăţile "popoarelor naturii" se
încadrează într-o etapă preculturală, acestea fiind orientate mai
degrabă pe linia unui vector acumulativ, în timp ce Evul Mediu, la
începuturile lui, este preocupat mai degrabă de o foarte puternică
"reformulare" a structurilor sociale, dar şi a celor fi losofi
ce-religioase într-o anumită opoziţie cu modelele Antichităţii. Doar în
Antichitate regăsim, poate, anumite forme ale unor structuri
"protoreferenţiale", cum ar fi imaginea Egiptului ca depozitar al
tainelor cunoaşterii (de unde se revendică "descinderea" spirituală atât
a lui Pitagora, cât şi a lui Platon), a Atlantidei (în "mitologia"
platoniciană) sau a Orientului, ambele misterioase şi atrăgătoare în
acelaşi timp, sau imaginea întregii oikumene culturale umane (referentul
ideii expansioniste elenistice - Alexandru cel Mare - sau romane). Mai
putem aminti tot aici ca structură "protoreferenţială" şi concepţia
utopică a Republicii lui Platon, idee realizată, în acelaşi spirit, atât
în imagistica Ierusalimului ceresc, cât şi în Renaştere, de Tommaso
Campanella - Cetatea soarelui - şi Th omas Morus - Utopia -,
de această dată continuitatea "referenţial nostalgică" (Republica
platoniciană ca prototip) fi ind vizibilă într-un mod explicit. Am putea
adăuga că aceste trei epoci culturale - perioada magiei primitive
(cultura "popoarelor naturii"), Antichitatea şi Evul Mediu - se impun ca
tipologii de culturi sincretice, a căror substanţă este defi nită prin confl uenţa celor trei elemente care sunt ritualicul (pe linia procedurală), mitologicul (pe linia tematică) şi sacrul (pe
linia de conţinut/substanţă). Renaşterea este prima epocă din istoria
culturii europene în care structura de "referent nostalgic" devine o
constantă în articularea evolutivă a fenomenelor câmpului cultural.
Sa ne incalzim deci timp de zece ore (!) cu muzica medievala pentru a ni se releva
misterul unei muzicii renascentiste... cine trece de primul prag va
intra in gradina Paradisului celei de-a doua...