Arte Live Web propune muzica clasica gratis, pe internet, pe perioade definite. Mi s-a parut un proiect extraordinar, care da sansa oricarui meloman sa calatoreasca peste tot in lume, sa asiste la o opera sau la un concert de muzica clasica. Azi la Paris, maine la New York...si uite asa, atingem, chiar si virtual, un vis.
Am facut o selectie cu operele propuse de Arte Live Web incepand cu luna ianuarie:
Phaeton (Festival de Beaune) pana pe 27 ianuarie 2013
A
Death in the Family (William Mayer) la Amel Opera Festival pana pe 5 aprilie 2013
Andrea
Chénier (Umberto Giordano) la Amel Opera Festival pana pe 6 aprilie 2013
In The
Penal Colony (Philip Glass) la Amel Opera Festival pana pe 7 aprilie 2013
Mileva (Aleksandar Kojic) la Amel Opera Festival pana pe 10 aprilie 2013
Maria Theresa (Roland Baumgartner si Rainer Lewandowski) la Amel Opera Festivalpana pe 13 aprilie 2013
Cavalleria Rusticana si
Pagliacci (Opéra Royal de Wallonie) pana pe 14 iunie 2013
La Traviata (Théâtre de la Monnaie din Bruxelles) pana pe 15 iunie
2013
Stradella (Cesar Franck) la Amel Opera Festival pana pe 19 septembrie 2013
Le Couronnement de Poppée (Opera din Lille) pana pe 12 aprilie 2014
Consistenta repertoriala a barocului german din prima jumatate a secolului XVIII a fost impartita, similar unui teritoriu, intre Jochann Sebastian Bach si Georg Friedrich Haendel. "Disputa" imaginara intre cei doi a vizat nici mai mult nici mai putin decat Biblia insasi. Din cate cunoastem din istoria muzicii, textele Scripturii au fost impartite, inntr-un mod echitabil, in felul urmator: Haendel si-a adjudecat cartile Vechiului Testament prin scrierea mai multor oratorii precum "Samson", "Israel in Egipt", "Judas Maccabaeus", "Solomon", "Saul" etc., pe cand Bach s-a focalizat in exclusivitate pe cartile Noului Testament, ale Evangheliei.
Nu putem nega faptul ca si Haendel si-a marturisit interesul pentru Noul Testament prin celebrul Oratoriu "Messiah", devenit, desigur, un slagar international mai ales incepand cu propaganda compozitorilor romantici a repertoriului muzicii baroce, insa, Bach ramane, dincolo de orice discutii, cel mai important promotor al imaginii cristice in muzica prin cele patru Pasiuni care corespund celor patru carti ale Evangheliei - Matei, Ioan, Marcu si Luca. Iar daca Haendel il imagineaza pe Isus Cristos, exclusiv in calitatea lui mesianica de Mantuitor, mizand pe imaginea atat de "publicitar" de exaltata a unui simbol cultural, Pasiunile lui Bach refac tragedia crucificarii in cele mai mici amanunte si cu cea mai mare atentie la profilul caracterologic al fiului Mariei.
Pe langa cele patru Pasiuni, Bach compune si doua mari Oratorii pentru principalele sarbatori crestine - Craciun (nasterea Domnului) si Pasti (Invierea sau, altfel spus, a doua nastere).
Anume in acest sens trebuie inteles Oratoriul de Craciun care celebreaza nasterea lui Isus, avand ca finalitate, nu atat conceptia exuberanta-hiperbolizanta si in orice caz, una conventionala, pe care Haendel o prezinta in Oratoriul "Messiah", cat "cruzimea" realismului protestant din Pasiunile dupa Matei de Bach. Doar o asemenea finalitate determina o cu atat mai sensibila receptare a faptului de venire pe lume a unui copil, aparent cu nimic diferit de oricare altul,. Anume in acest fel am putea formula o cheie de lectura a intregului Oratoriu de Craciun, al carui sublim si puritate sunt cu atat mai proeminente, cu cat iminenta tragediei de pe Golgota planeaza asupra miracolului de la Bethlehem.
Va doresc tuturor un Craciun fericit alaturi de cei dragi!
Deschiderea stagiunii de pe 7
decembrie la Milano
(dupa forfeit-ul lui Anja Harteros urmat de cel al lui Ann Petersen care
trebuia s-o inlocuiasca) a
beneficiat de prezenta lui Annette Dasch, care jucase deja rolul Elsei in regia
lui Hans Neuenfels la Bayreuth
in 2010. Annette Dasch, are o voce mai mica decat cele cu care ne-am obisnuit
pana acum in acest rol, si probabil multi melomanis-au asteptat sa fie dezamagiti de
interpretare, chiar
daca la Bayreuth,
a intrat foarte bine in pielea personajului imaginat de Neuenfels (sala germana fiind mult mai
indulgenta cu vocile mici). La
Scala, este altceva, si totusi mie mi s-a parut ca a facut
fata cu brio, tinand cont mai ales de faptul ca a fost anuntata cu o seara
inainte! Claus Guth a imaginat un fel
de femeie-copil, captiva intr-o lumea a basmelor care aminteste de vasul
fantoma al Olandezului Zburator, opera montata tot de el, la Festivalul de la Bayreuth din 2003. Imbracata
ca o fetita intr-o rochie alba, Elsa va cadea in lumea adultilor reprezentata de
Ortrud si Telramund – luati nu individual, ci in cuplu.
Evul
Mediu dispare in favoarea unei lumi contemporane din al doilea Imperiu, cu un Lohengrin
mai mult uman decat erou, careeste
descoperit in mijlocul multimii, si a carui umanitate va subrezi practic
increderea Elsei. Din lumea de basm impanzita cu certitudini, Elsa cade, impinsa
de Ortrud, in cea a indoielilor, cea umana. Prin urmare, Lohengrin-ul de pe 7
decembrie a fost un spectacol care a prezentat conflictul uman intr-un spatiu a
carui centru era delimitat de un covor rosu iar coridoarele exterioare, punctate
de coloane metalice (inspirate de arhitectura secolului al XIX-lea), ascundeau corul care devine, precum in
tragedia greaca, spectator invizibil si comentator al acesteia.
Claus Guth, elimina total
legendarul din aceasta poveste si joaca pe opozitia dintre fantasmele
individuale si realitatea cruda – opozitie intre o Elsa „alba” si restul
personajelor imbracate intunecat, costumul lui Lohengrin (cu camasa cu guler
deschis) elimina orice aluzie la legenda. Pana si lebada este aici reprezentata
de cateva pene care ies din cand in cand din buzunarele lui Lohengrin si pe
care doar Elsa pare sa le observe.
Daca Annette Dasch a facut
miracole tinand cont de putinul timp avut la dispozitie, premiulcel mare ii revine luiEvelyn
Herlitzius,imperiala, cu o
prezenta vocala si inteligenta scenica deosebite. Nici o nota
falsa, nici un gest gresit. Este
opusul Elsei - fizic, estemai mica de inaltime, mult maivicleanasi gataoricand de atac.
Personajul imi aminteste deLady Macbeth
(isicontroleazasotul
in urmarirea propriilor scopuri). Ortrud, toata in negru apare ca un fel
de guvernanta rea din povesti (loveste degetele Elsei cand aceasta canta la pian), un fel de mama vitrega (formeaza un cuplu cu Telramund,
tutorele Elsei). Pe parcursul
primelordoua acte, relatia de dominareeste vadita. Cel mai frumos si puternic duo dintre cele doua femei, odata cu intrarea luiOtrudincastelinactul al doilea, creeaza o imagine foarte interesanta a opresiunii.
Sosirea lui Lohengrin da peste cap ordinea prestabilita,
Elsagasindu-siun
protector, iar imagineapianululuirasturnat sirupt din ultimul act este,
din nou, o dovada in plus a ingeniozitatii lui Guth.
Jonas Kaufmann, foarte apreciat la Milano, ca si pretutindeni, mi
s-a parut exceptional. Timbrul vocal intunecat a imbracat perfect personajul
dorit de Claus Guth, un fel de extraterestru pierdut intr-o lume a oamenilor pe
care nu o cunoaste si careia trebuie sa-i faca fata: sosirea lui, discreta,
aproape fortata, marcata de teama si chiar de surprindere il face sa para un
personaj fragil (apare in picioarele goale!). Guth si-a dorit un personaj
sumbru, plin de indoieli iar Kaufmann si-a jucat perfect rolul – o capacitate
extraordinara de a-si modula vocea jucandu-se cu posibilitatile extreme ale
emisiei sonore, absolut extraordinar!
Voce uimitoare si de o rara
siguranta a lui René Pape au fost suficiente pentru a creea un personaj
credibil. Tómas Tómasson a facut
un Telramund destul de nobil cu o
dictie impecabila. Am fost impresionata de prezenta lui, poate mai mult decât
de voce al carei volum nu este intotdeauna cel asteptat (mai ales in primul
act, vocea ii era acoperita de orchestra). Daniel
Barenboim, in mare forma, ceva mai slab, dirijand energic si chiar intr-un tempo rapid (preludiu la actul III).
Seara de Sant’ Ambrogio s-a
terminat in rasunetul imnului italian si in aplauzele indelungi (15 minute!)
ale unui public pa care magia sonoritatilor wagneriene l-au facut sa uite,
macar pentru un moment, ca in deschiderea stagiunii nu s-a cantat Verdi.
Cum spune Barenboim,"Wagner always wins when you play the music well" !
O cronica foarte buna puteti gasi pe blogul Despre Opera.
Pentru cei interesati, am gasit inregistrarea (la care m-am uitat si eu in
direct pe Arte).
7 decembrie este data la care, prin traditie, debuteaza stagiunea de
spectacole la Scala din Milano. Anul acesta a fost aleasa premiera
operei "Lohengrin" de Richard Wagner, o anticipare a anului 2013 cand se
vor implini 200 de ani de la naşterea marelui compozitor german.
Un spectacol in care apar trei nume cu valoare incontestabila: René Pape, Jonas Kaufmann si Daniel Barenboim. Primul, recunoscut la scara internationala ca unul dintre cei mai buni basi ai momentului, detinator a doua premii Grammy pentru inregistarile cu Maestrii Cantareti din Nurnberg si Tannhauser de Richard Wagner. Jonas Kaufmann, tenor cu o expresivitate deosebita, continuator al stilului lui Pavarotti. Daniel Barenboim... unul dintre cei mai iubiti dirijori in viata, detinator a cinci premii Grammy. De mentionat ar fi faptul ca Barenboim este si un deschizator de drumuri in ce priveste tabuu-rile lumii muzicale - sa nu uitam ca el este cel care, in ciuda multor greutati si opozitii din diferite parti, a dirijat primul concert cu lucrari de Wagner in Israel. Tot el a fost cel care, in 2009, a introdus si dirijat o orchestra formata din israelieni si palestinieni la Festivalul de la Bayreuth!
Radio România Muzical transmite in direct acest spectacol la adresa www.romania-muzical.ro. Deasemenea, pentru cei interesati de o experienta atat auditiva cat si vizuala de calitate, pot cumpara bilete la spectacolul transmis in direct exclusiv la Grand Cinema Digiplex din Baneasa Shopping City.
Haydn
si-a dedicat o mare parte din viata compunerii muzicii orchestrale si
sinstrumentale. Liturghia Sf.Nicolae, care a fostscrisain 1772, esteuna
dintre putinele lucrari corale pe carele-a scrisinainte de a implini cincizeci de ani.Marile
capodopere corale-Creatia,
Anotimpurilesi cele sasemari liturghiiau fost toatecompusein
ultimiicincisprezece ani deviata.
Manuscrisul liturgiei Sf. Nicolaecu
orchestratia originalaa fost gasit intactinarhiveleEsterhazydin Castelul Eisenstadt. Foarte probabil a fost scris pentru celebrarea onomastica aPrintului Nicolaus Esterhazy, la06 decembrie 1772. Liturghia este compusa dupaformatulobisnuit deKyrie, Gloria,
Credo, Sanctus, BenedictussiAgnusDei. Cum era obiceiul uneori, Credo-uleste intr-oforma
comprimata in care versuri disparate din text sunt cantate simultan de
cele patru sectiuni ale corului. Chiar daca procedeul poate creea
confuzie, Haydn a ales acest compromis deoarece ii permitea sa scurteze liturghia fara
a taia din text (regula impusa de biserica) .
Va doresc La Multi Ani tuturor celor care poarta numele acestui Sfant! Un inceput de sarbatori cat mai frumos si un Craciun pe masura, alaturi de cei dragi!
M-am gandit ca nu ar strica sa gasesc pe internet opere postate in integralitate. Intr-adevar, alegerea e mare, insa, voi pune pe acest blog doar ceea ce consider ca merita atat din punct de vedere interpretativ cat si tehnic (calitatea imaginii si a sunetului, etc). ...de inteles ca nu se putea decat sa incep cu aceasta descoperire: Parsifal de Wagner la Bayreuth in 2012! (o minima consolare pentru cei care si-ar fi dorit sa mearga anul acesta dar care, in ciuda eforturilor, nu au reusit sa-si procure bilete - printre acestia ma numar si eu, de aici satisfactia nedisimulata fata de aceasta descoperire.)
Parsifal (Wagner) Bayreuther Festspiele 2012
Detlef Roth (Amfortas) Diógenes Randes (Titurel) Kwangchul Youn (Gurnemanz) Burkhard Fritz (Parsifal) Thomas Jesatko (Klingsor) Susan Maclean (Kundry) Arnold Bezuyen (1. Gralsritter) Christian Tschelebiew (2. Gralsritter) Julia Borchert (1. Knappe) Ulrike Helzel (2. Knappe) Clemens Bieber (3. Knappe) Willem Van der Heyden (4. Knappe) Julia Borchert (Klingsors Zaubermädchen) Martina Rüping (Klingsors Zaubermädchen) Carola Guber (Klingsors Zaubermädchen) Christiane Kohl (Klingsors Zaubermädchen) Jutta Maria Böhnert (Klingsors Zaubermädchen) Ulrike Helzel (Klingsors Zaubermädchen) Simone Schröder (Altsolo)
Dirijor: Philippe Jordan Regia: Stefan Herheim Orchester der Bayreuther Festspiele
Fotograful David Leventi si-a propus in 2008 sa fotografieze interioarele celebrelor opere din toata lumea. Proiectul se numeste "Bjoerling's Larynx: World Famous Opera Houses" iar fotografiile au fost mai apoi publicate in Culture +Travel, Vanity Fair, etc. Inutil sa spun cata reverie provoaca aceste imagini iubitorului de opera si de muzica clasica in general. Pe langa frumusetea arhitecturala indiscutabila, fotografiile lui Leventi au un surplus - initiatic as spune - acela de a te face sa-ti imaginezi, nu atat concertele, cat starea emotionala pe care fiecare concert de opera conjugat cu frumusetea locului ti-o poate transmite.
Eu o percep ca pe o invitatie la calatorie. O calatorie care promite multe trairi unice...
Palau de la Música Catalana, Barcelona, Spania
Teatrul Bolshoi, Moscova, Rusia
La Fenice, Venetia, Italia
Ateneul Roman, Bucuresti, Romania
Teatrul Mariinsky, St Petersburg, Rusia
Teatro di San Carlo, Napoli, Italia
Opera de Stat, Budapesta, Ungaria
Teatrul
Drottningholm Palace, Stockholm, Suedia
Opera Garnier, Paris, Franta
Opera Bavareza de Stat, Munich, Germania
Opera din Monte Carlo, Monaco
Teatro Municipale, Piacenza, Italia
Royal Opera House, Covent Garden, Londra, Marea Britanie
La Scala, Milano, Italia
Teatro Comunale di Bologna, Italia
Teatro Olimpico, Vicenza, Italia
Metropolitan Opera House, New York, USA
Opera Amargosa, Death Valley Junction, California, USA
